Primăria Vaslui promite să ofere sprijin medical la plata taxelor locale

Autoritățile locale au lansat un proiect pilot de sprijin medical pentru cei care vor plăti taxele și impozitele locale. Începând cu data de 19 ianuarie, achitarea dărilor se va face exclusiv în prezența unui echipaj SMURD dotat cu defibrilator și tensiometru omologat. Decizia vine după ce funcționarii au observat un tipar clar. Contribuabilul cere suma, tace brusc, se așază pe scaun și întreabă dacă nu cumva este o greșeală de soft. În cazurile mai grave, urmează transpirații reci și apeluri către rude apropiate. „Pierdeam oameni înainte să apuce să plătească. Din patru vasluieni ajunși la ghișeu, doi aveau nevoie de apă, unul de ambulanță, iar al patrulea pleca spunând că revine mâine”, a explicat un reprezentant al autorităților. Primarul a susținut proiectul invocând responsabilitatea instituțională. „Aveam două opțiuni. Ori ajustam taxele, ori ne asiguram că cetățeanul supraviețuiește suficient cât să ajungă la POS. Am ales soluția realistă”, a declarat edilul, în timp ce testa un defibrilator pe modul demonstrativ. Coordonatorul SMURD Vaslui spune că intervențiile sunt rapide și eficiente. „Șocul apare imediat ce se comunică suma totală. Resuscităm doar cazurile cu potențial de plată integrală. Dacă persoana cere rate din primele 30 de secunde, intervenția se limitează la calmare verbală”, a precizat medicul responsabil de proiect. Autoritățile analizează extinderea programului și la plata amenzilor. Pentru acestea, se ia în calcul prezența simultană a unui psiholog și a unui martor.