Designerii de la GOSCOM au scos la iveală un plan ingenios pentru reamenajarea parcului Copou în primăvara următoare. Aceștia vor înlocui toate rondurile de flori și panseluțele cu răsaduri de legume, pentru a îmbina plăcutul cu utilul. „Din anul următor vrem să fim mult mai practici. Ne-am gândit că niște răsaduri de roșii sau castraveți ar putea fi mult mai utile decât niște biete panseluțe. Cetățenii orașului nostru vor putea veni cu o felie de brânză în parcul Copou și vor putea culege gratuit o roșie, o ridiche sau un castravete din grădina parcului. În felul acesta, lumea va mânca sănătos, din producție autohtonă. Sunt frumoase și aleile cu lalele sau trandafiri, dar nimic nu se compară cu un ardei gras apetisant”, a declarat un designer fără prea multă școală din instituție.
![](https://lenea9.ro/wp-content/uploads/2024/11/1-1024x585.jpg)