Primarul Municipiului Vaslui, ING. Vasile Paval, se consideră continuatorul Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, ba crede, că, în unele privințe, are realizări mai notabile: “Cu toții știm că pe timpul lui Ștefan cel Mare, în lunca Bârladului era o mlaștină modestă, în care s-au înecat niște turci, fiindcă nu știau să înoate, zona de la ei fiind foarte uscată.
Eu, prin strădania mea și a colegilor, am reușit să transformăm întregul Vaslui într-o mlaștină. Sper ca Dl. Ing Braniște, pe care-l las drept urmaș, să planteze si stuf, papură și rogoz, printre blocuri, împlinind astfel opera mea. Nu l-am ales întâmplător, am ținut cont de pregatirea lui de inginer silvic”, ne-a declarat în exclusivitate, edilul orașului.
![](https://lenea9.ro/wp-content/uploads/2024/03/paval-stefan-cel-mare-768x473.jpg)